Femeile in pantaloni

O prezenta in garderoba feminina la care nu renuntam nici in ruptul capului, pantalonii devin un nou element de seductie. Protagonist este modelul “leggy”, foarte masculini, cu variante care se joaca si cu lungimea si cu largimea. Elizabeth Smith Miller a fost prima femeie care a purtat o pereche de pantaloni. Greta Garbo, Marlene Dietrich si Katharine Hepburn sunt trei staruri care au imbratisat si lansat aceasta moda in vestimentatia feminina atat pe marele ecran, cat si in afara lui.

Noii pantaloni “Marlene” sunt atat de frumosi si atat de lungi, incat pantofii cu toc sunt ascunsi vederii. Rezultatul: niste picioare interminabile. Suna bine, nu-i asa? Ii asortez la o bluza din matase, tricouri simple sau pulover (cel mai bine cu piese cu croiala pe corp), arunc peste un blazer sau un palton cu taieturi masculine si am obtinut un look à la Marlene Dietrich, cea care a impins limitele modei catre un stil androgin, regasit in trendurile din zilele noastre. Deseori adopta in garderoba sa haine de inspiratie masculina , inclusiv pantalonii cu talie inalta, nepasandu-i de normele societatii, devenind un style icon si un trendsetter. “Ma imbrac pentru mine. Nu pentru imagine, nu pentru public, nu pentru moda, nu pentru barbati.”

Cat despre Greta Garbo, independenta sa vestimentara a contribuit la crearea unui nou alfabet al stilului. A fost si ea unul din pionierii unui stil individual, evocat de-a lungul anilor in diverse carti de stil si moda si care ne invata ca nu conteaza ce haine porti, atata vreme cat se potrivesc personalitatii tale, iti dau incredere in tine si te fac sa stralucesti. 

Katharine Hepburn a reusit aproape de una singura sa schimbe codul imbracamintei pentru femei, purtand pantaloni tot timpul, atat la filmari, cat si in viata de zi cu zi. Desi stilul sau neconventional pentru acele vremuri i-a afectat periodic si cariera, feminitatea sa sfidatoare, glamour-ul sau convingator si personalitatea puternica au transformat-o intr-un reper de stil. Pantalonii drepti, largi si cu talie inalta, croiti pe masura ei, dar imprumutati din garderoba masculina, erau simpli, clasici, practici si ii confereau un look chic si rafinat, chiar daca in acea perioada era subestimat. In 1986 a primit un premiu din partea Consiliului Designerilor de Moda din America pentru recunoasterea rolului sau de non-conformista in istoria modei moderne.

Pantalonii “leggy”, denumiti astfel datorita capacitatii de alungire a siluetei, cu falduri sau lasati complet simpli, cu sau fara buzunare alungite de-a lungul soldurilor, revin in tendinte usor usor, aflandu-se si in colectiile din primavara viitoare. Din colectiile acestei toamne vreau sa ii amintesc pe cei din colectia Chloé, cu talie perfecta, inalta si cu largime variabila in portiunea gambelor sau pe cei creati de Stefano Pilati pentru Yves Saint Laurent, un hit al sezonului. Iar stilul pe care il prefer este cel prezentat de Cynthia Steffe: pantalonii gri, drepti si largi cu talia marcata de o curea subtire, o geaca din piele maro, military style, pe corp, cu maneci 3/4, de sub care se vede bluza nude (ma dau in vant dupa aceasta combinatie de culori). Iar daca indrazniti sa incercati ceva nou puteti opta pentru cei in portocaliu aprins de la 3.1 Phillip Lim. E clar, moda tine cu mine in acest sezon. De la tricotaje, stilul militar si aviator si cel minimalist, la pantalonii “Marlene”, toate fac parte din dresscode-ul meu. Moda ne lasa libertate de miscare, ne lasa sa respiram putin, sa ne simtim confortabil si elegante totodata, in cel mai pur stil clasic.

fotografii: elle.fr, blog.modcloth.com, hollywoodyesterday.com, style.com (de la stanga la dreapta, de sus in jos: primele 3 din colectia Chloe, YSL, Cynthia Steffe, 3.1 Phillip Lim)

 


This entry was posted in Fashion, Style, Style notes. Bookmark the permalink.

12 Responses to Femeile in pantaloni

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *